Asociația Culturală pentru Copii și Tineret „Amadeus”

Asociaţia Culturală pentru Copii şi Tineret „Amadeus” Tulcea este o organizaţie neguvernamentală, legal constituită, care are drept principale scopuri identificarea şi promovarea copiilor şi tinerilor talentaţi artistic, precum şi organizarea şi susţinerea activă a manifestărilor culturale.
În cei peste 10 ani de activitate, ACCTA a inițiat, a derulat și a finanțat numeroase proiecte: înființarea corului de copii „Amadeus”, editarea și distribuirea compact-discului cu piese corale „Ah, ce bucurie!”, competiția „Premiile Amadeus”, concerte anuale, recitaluri, tabără muzicală, audiţii, ateliere de lucru, cursuri de măestrie. ACCTA a susținut participarea unor elevi performanți la concursuri instrumentale, precum și desfășurarea altor evenimente culturale prestigioase (Concursul Internaţional de Interpretare „George Georgescu”, „Pianul Călător” etc).
Preşedinte,
Prof. Roxana Sava